Reabilitarea orală complexă laser este o procedură stomatologică, care presupune lucrul interdisciplinar în cadrul aceleiași clinici bazându-ne pe o viziune holistică asupra sănătății dentare a fiecărui pacient în parte. Fie că ai nevoie de unul sau mai mulți doctori specialiști în următoarele ramuri stomatologice: chirurgie dentară laser, implantologie laser, endodonție laser, tratamente parodontale laser, estetică dentară laser, ortodonție și protetică dentară, poți fi sigur că viziunea planului tău de tratament este una care privește lucrurile atât în ansamblu cât și în detaliu, astfel încât să obținem rezultate predictibile și stabile în timp.
Practic ne referim la un plan de tratament exhaustiv, utilizând cele mai noi și complexe proceduri dentare de reconstrucție.
Suntem ceea ce iubim și da eu îmi iubesc profesia și pacienții în egală măsură iar prin reabilitarea orală complexă laser reușesc să le redau pacienților mei încrederea, respectul de sine și sănătatea mult dorită.
Sunt doctor stomatolog Felicia Păduraru, expert și trainer laser, cu o carieră medicală de peste 12 ani, în tot acest timp am reconstruit impecabil peste 2.000 de arcade pe implanturi dentare asistate laser și o pot spune fără falsă modestie că sunt printre primii medici stomatologi cu specializarea în implantologia post extracțională care am înlocuit bisturiul și chiuretele, cu eficiența laserului dentar , totul în beneficiul pacienților mei pentru a le reda, masticația, aspectul estetic dorit și viața socială.
Pierderea dinților, probleme severe cu ei, cariile sau boala parodontală pot afecta nu doar calitatea vieții, ci și modul în care se percepe un om pe sine, studiile arată că de sănătatea danturii depinde sănătatea întregului organism, fiind demonstrată legătura indestructibilă intre sănătatea danturii, bolile cardiovasculare, bolile metabolice de tip diabet și chiar depresie.
Din fericire, eficiența laserului, tehnologia și aparatura modernă pe care le folosesc la clinica stomatologică premium laser Deos Dental, precum și profesionalismul doctorilor stomatologi pe care îi coordonez, ne ajută să salvăm multe arcade, care fără această tehnologie laser ar fi fost foarte dificil de reconstruit.
Vă invit la o incursiune în universul stomatologiei laser și a reabilitării orale complete și complexe laser!
CE PRESUPUNE UN TRATAMENT DE REABILITARE ORALĂ COMPLEXĂ LASER?
Acest tip de tratament se referă la o serie de proceduri stomatologice realizate de doctori stomatologi de diverse specializări, menite să restaureze întreaga cavitate orală. Este recomandată această procedură când pacientul suferă de o varietate complexă de probleme orale, necesitând cunoștințele și profesionalismul mai multor doctori stomatologi specializați în: chirurgie, implantologie post extracțională, parodontologie, endodonție, ortodonție, protetică dentară.
CÂTE TIPURI DE REABILITARE ORALĂ COMPLEXĂ SE POT REALIZA?
Reabilitarea orală complexă se referă și la alte structure anatomice, nu numai la dantură, această procedură presupune pur și simplu refacerea armoniei cavității bucale a pacientului iar echipa de doctori stomatologi multidisciplinară de la clinica dentară Deos Dental, pe care o coordonez, abordează fiecare caz clinic din punct de vedere holistic și vor ține cont și de următoarele aspecte:
- articulația temporo-mandibulară
- tipul de mușcătură și modul în care sunt aliniați dinții
- țesuturile moi, cum ar fi gingiile și mucoasa orală
Reabilitarea orală complexă poate fi de mai multe tipuri, dar acestea se pot și intersecta pentru a rezulta un plan de tratament eficient și potrivit pentru fiecare pacient.
REABILITAREA ORALĂ COMPLEXĂ PE IMPLANTURI LASER
Această procedură este printre primele în direcția reconstructiei aparatului masticator care a a avut de suferi prin pierderea dinților.
Implanturile sunt prima alegere când este vorba despre reconstrucția postextracțională iar această procedură de inserare a implanturilor este de cele mai multe ori asociată și de alte manopere stomatologice ajutătoare, pentru ca reușita tratamentului să fie deplină.
Una din manoperele ajutătoare este cea de sinus lift, care este recomandată dacă pacientul și-a pierdut dinții de mult timp, mai ales în cazul maxilarului superior, în zona molarilor pentru că osul poate fi subțiat sau resorbit. Totodată sinusurile maxilare, poziționate deasupra molarilor și promolarilor superiori se pot amplifica odată cu înaintarea în vârstă sau după o pierdere îndelungată a dinților, acestea determinând o reducere a cantității de os pe care să se insereze implanturile dentare. Procedura de sinus lift adaugă os în zona afectată, realizând o fundație substațială pentru implanturi.
Adiția de os numită și augmentare osoasă sau grefă osoasă, a devenit o procedură chirurgicală uzuală în implantologia dentară, pentru a oferi pacientului cantitatea și calitatea unui os suficient de rezistent pentru inserarea implanturilor dentare. Această adiție osoasă este recomandată pacienților care au suferit de pierdera dinților din cauza unor traumatisme, boli parodontale sau extracții.
REABILITAREA ORALĂ COMPLETĂ CU AJUTORUL APARATULUI DENTAR
Această metodă de reabilitare face parte din domeniul ortodonției, care presupune corectarea malocluziilor, adică a poziției incorecte a danturii atunci când gura este închisă. Aparatul dentar determină îmbunătățirea funcționalității mușcăturii și a unui aspect estetic dorit de pacient. Este bine să știți că această procedură stomatologică se poate aplica atât la copii, cât și la adulți și se pot folosi atât aparate dentare mobile sau fixe în funcție de complexitatea fiecărui caz clinic în parte.
Câte tipuri de aparate dentare sunt recomandate în procedura de reabilitare orală.
- Aparatele dentare fixe-acestea ajută la poziționarea corectă a dinților iar cel mai uzual aparat este cel cu brackeți tradiționali, care pot fi metalici sau din ceramică sau safir.
- Aparatele dentare de tip aligner(Spark) sunt cele mai moderne și confortabile. Acestea sunt transparente, sunt aproape invizibile și pot fi îndepărtate pentru igiena orală și pentru a mânca.
Tratamentul cu aparate dentare poate dura între 2 luni și trei ani, în funcție de complexitatea cazulului și de particularitatea fiecărui pacient.
REABILITAREA ORALĂ COMPLEXĂ CU AJUTORUL COROANELOR DENTARE
Coroanele dentare sunt o metodă ideală de a restaura dantura care este afectată de distrucții masive și care nu mai poate fi refăcută cu ajutorul plombelor sau a încrustrațiilor. La ora actuală coroanele dentare sunt realizate din materiale biocompatibile de tipul zirconiului și a ceramicii presate, renunțându-se la clasicele coroane metalo-ceramice(porțelan)deoarece aliajele de tip nichel crom sau crom cobalt s-au dovedit a fi instabile în mediul bucal, acestea putând coroda și realiza un tatuaj inestetic de culoare gri al gingiilor. Procesul de realizare a reabilitării complexe orale prin coroane este unul digital, cu o planificare atentă și o previzualizare a viitorului zâmbet prin tehnici moderne de tip waxup și mockup și a scanării intraorale. Scanarea intraorală înlocuiește cu success amprentarea clasică, oferind un confort sporit pacientului și o precizie înaltă de realizare a lucrărilor protetice. Cele mai moderne corone sunt extrem de rezistente și estetice, reușind să redea un aspect natural al danturii.
REABILITAREA ORALĂ COMPLEXĂ CU FAȚETE DENTARE
Fațetele dentare sunt tot mai la modă în ultima perioadă și reprezintă o modalitate minim invazivă de a realiza un zâmbet de Hollywood. Acestea reprezintă elemente protetice, sunt minim invazive necesitând o preparație minimă a dinților, ele fiind extrem de subțiri, rezistente și durabile o lungă perioadă de timp. Este bine să știți că reabilitarea orală cu fațete este combinată de cele mai multe ori cu inserarea de implanturi și coroane dentare.
BENEFICIILE REABILITĂRII ORALE COMPLEXE LASER!
Această procedură stomatologică oferă multe beneficii pentru pacient, redându-i sănătatea orală și echilibrul întregului organism, precum și încrederea și respectul de sine. Reabilitarea orală se aplică pacienților cu probleme dentare multiple și complexe , cum ar fi deteriorare extensivă a danturii, pierderea totală sau parțială a dinților, ocluzie dentară, afecțiuni ale bolii parodontale. Regăsiți mai jos beneficiile reabilitării orale complexe laser:
- Reabilitarea masticației-aduce pacientul la starea normală de a mesteca eficient, această funcție restaurată determină o digestie și o alimentație corectă. Nu este de neglijat nici faptul că este imbunătățită și vorbirea și dicția pacientului, prin reconstrucția orală.
- Înlocuirea bisturiului cu laserul dentar-incizia se realizează cu laserul dentar.
- Decontaminarea câmpului operator cu ajutorul laserului dentar
- Realizarea extracțiilor dinților irecuperabili cu ajutorul laserului.
- Implanturi fără durere-se inserează imediat după extracții
- Plasmă pentru vindecare accelerată
- Protocoale unice de biostimulare laser
- Coroane provizorii-pacientul pleacă cu dinți provizorii
- Redefinirea esteticii faciale-această procedură corectează dinții pigmentați, sparți, inegali sau lipsa lor, la final pacientul va avea din nou un zâmbet deosebit, fapt care îi va reda încrederea și viața socială.
- Prevenția sănătății orale-se reduce riscul de afecțiuni viitoare, cum ar putea fi cariile, boala parodontală, infecțiile dentare sau pierderea dinților. Totodată s-a demonstrat științific că există o legătură indestructibilă între sănătatea orală și sănătatea întregului organism, reducându-se riscul de boli cardiovasculare, diabet și alte anomalii.
- Redefinirea calității vieții pacientului-sunt eliminate disconfortul, durerea, mirosul neplăcut al cavității orale și în mod deosebit masticația, pacientul revenind la un stil de viață normal.
- Soluții ideale, durabile și pe termen lung-la clinica dentară Deos Dental, la care sunt co-fondator, folosim materiale și tehnologie laser de ultimă generație, acest fapt îi oferă pacientului un tratament DEOSebit de eficient iar dacă acesta urmează recomandările doctorilor noștri în privința igienei orale și a prevenției, poate dura mulți ani sau chiar o viață fără alte complicații stomatologice.
- Plan de tratament personalizat-la clinica stomatologică Deos Dental, echipa multidisciplinară de medici stomatologi, pe care o coordonez aplică protocoale unice laser de tratament pentru fiecare caz clinic în parte. Noi abordăm fiecare pacient din punct de vedere holistic și ținem cont de toate aspectele vieții lui cum ar fi: stil de viață, profesie, hobby-uri, vicii, analize medicale și mai ales de aspirațiile lui estetice, totul pentru a-i reda o sănătate robustă și cel mai frumos cadou, anume un zâmbet strălucitor pe viață.
CÂT DUREAZĂ PROTOCOLUL DE REABILTARE ORALĂ COMPLEXĂ LASER?
Fiecare caz clinic comportă particularități distincte și trebuie ținut cont de următoarele aspecte: numărul de dinți lipsă și timpul trecut de la pierderea lor, dinții restanți pe arcadă și posibilitatea reconstrucției ei. De asemnenea este important dacă pacientul suferă de boala parodontală și de felul în care pacientul are mușcătura, pentru că tratamentul protetic este condiționat de aspectul ortodontic.
CÂT TIMP ESTE NECESAR PENTRU RECUPERARE DUPĂ REABILITAREA ORALĂ LASER?
La clinica dentară premium laser Deos Dental, echipa multidisciplinară de medici stomatologi aplică planuri unice de tratament laser și etapizează fiecare procedură ca pacientul să nu simtă disconfort și durere. După finalizarea tratamentului, în funcție și de complexitatea etapei chirurgicale, pacientul se va recupera între 5-7 zile.
CE COSTURI IMPLICĂ UN ASTFEL DE TRATAMENT?
Acest protocol de tratament implică o multitudine de proceduri complexe și sunt diferite de la fiecare caz clinic în parte. Astfel la noi în clinică, după un consult cu camera intraorală, după studierea analizelor medicale și după o radiografie și un CT, doctorii noștri stomatologi vă vor putea oferi un plan etapizat și transparent, din toate punctele de vedere, atât medical cât și financiar, totul în beneficiul dumneavoastră pentru a vă reda sănătatea, viața socială și acel minunat zâmbet de Hollywood.